lunes, 6 de enero de 2014

CONDICIÓN DE SOMBRA

*
He adquirido la condición de sombra
para el espíritu indomable
que habita en tu interior
y juntos nos comportamos
como fantasmas del espejo.
Reflejamos el mundo
de la oscuridad y el sinsentido.

He adquirido la condición terrible
de exiliada en el mundo del averno.
Allí tu luz tan pérfida
me rescata del reino de la nada.
Soy como los espíritus sin tierra,
ávida de ese pulso misterioso
que se oculta sonámbulo en la sangre.
He adquirido el pasaporte
de la oscuridad y lo furtivo.
En mitad de las calles
mi cuerpo furibundo
se une a las matrices del silencio.
Soy como las farolas en otoño.
El refugio seguro
que ilumina tu frío.

He adquirido la condición de hielo
que se derrite sólo
cuando un volcán lascivo le provoca
y
me
duele
este
amor
que busca entre jadeos
la complicidad tan imposible.

He adquirido
la carta inamovible
de las mujeres solas
que construyen y arrastran
la ciudad con sus manos

y me deslizo abierta
por el sueño desnudo de tu herida.


Ana Muela Sopeña

10 comentarios:

Manuel Martínez Barcia dijo...

Sombra virginal, luz abierta despertando los brotes del alba, para inmolar los sueños con víctimas divinas, como un sacrificio ante el espejo...


Me gustó mucho, meiga.

Un beso y Feliz Año.

Ana Muela Sopeña dijo...

Me alegra mucho, Manuel, que el poema te guste.

Gracias por tu amable lectura.

Un beso y Feliz 2014
Ana

Andrei Langa dijo...

Trad. al rumano:

STARE DE UMBRĂ

Am obținut starea de umbră
pentru spiritul îndărătnic
ce locuiește înăuntrul tău
și împreună ne comportăm
ca fantasmele oglinzii.

Reflectăm lumea
dinspre întuneric și nonsens.

Am obținut condiția teribilă
de exilată în lumea abisului.
Aici, lumina ta atât de perfidă
mă salvează din împărăția neantului.
Sunt fără pământ ca și spiritele,
dornică de acest puls misterios
ce se ascunde somnambul în sânge.
Am obținut pașaportul
întunericului și al clandestinității.
În mijlocul străzilor,
corpul sălbătăcit
intră în matricea tăcerii.

Sunt ca felinarele în iarnă.
Refugiul sigur
ce îți luminează frigul.

Am obținut starea gheții
ce se topește doar atunci
când un vulcan dezmățat o face
și

doare
acest
instinct
ce caută printre clocote
complicitatea atât de imposibilă.

Am obținut
scrisoare netrimisă
a femeilor singuratice
ce construiesc și demolează
orașul cu mâinele lor

și alunec deschis
prin visul despuiat al rănii tale.

Ronald Bonilla Carvjal dijo...

Muy buen poema, Ana, lo hemos disfrutado mucho Lucía y yo, abrazos.

perfecto herrera ramos dijo...

Buen poema para empezar el año. Te lo celebro, Ana. Y te deseo un FELIZ AÑO NUEVO. Abrazos

Ana Muela Sopeña dijo...

Gracias, Andrei, por tu hermosa traducción.

Un beso
Ana

Ana Muela Sopeña dijo...

Gracias,Ronald y Lucía, por vuestra lectura y comentario.

Un beso para ambos
Ana

Ana Muela Sopeña dijo...

Perfecto:

Muchas gracias por pasar y brindarme tus palabras.

Un beso
Ana

Omar enletrasarte dijo...

consecuencias trágicas de una existencia que inevitablemente sucede en el mundo
.
desesperado poema,
bien logrado
saludos

Ana Muela Sopeña dijo...

Agradezco, Omar, tu paso por mis letras.

Un beso
Ana